...Putin de tot despre normalitate

N-am mai scris aici din multe, foarte multe motive, care tin cel mai mult de... timp, insa pentru ca lucrul acesta mi-a lipsit mult de tot, acum o sa ma tin de blogul acesta cu dintii!  Dupa ce am iesit la pensie in luna martie, am dormitat vreo doua saptamni, m-am revitalizat, mi-am revenit, am inceput  incet-incet sa ... respir normal si sa nu mai stau cu ochii pe ceas. Ca omul d-aia este omul  om, sa nu uite niciodata de el, sa nu se lase prins in 

capcana idioata a serviciului si obligatiilor de zi cu zi, sa-si mai aminteasca de el... Dar cine mai poate  astazi sa faca asa ceva? Putini , foarte putini dintre noi ne mai amintim de noi in iuresul acesta  zilnic si ne lasam fara voia noastra storsi de tot felul de obligatii. Tragem  la jugul vietii si uitam de noi... Am simtit ca traiesc  cu adevarat in ziua nuntii fiicei mele, am simtit ca respir cu adevarat la Slanic pentru ca aerul tare mirosea a flori de salcam, am simtit linistea aceea interioara  pe care ti-o da certitudinea ca n-ai trait degeaba cand am aflat ca voi avea de la copiiii mei un nepot, am inceput sa ma scol de dimineata fara sunetul soneriei de ceas si ma trezesc tot la acea ora! Cred ca incep sa redevin normala!! Lecturi zilnice si nu prea lungi,  cateva conversatii cu cei ce-mi sunt dragi, mici plimbari, gura-casca pe la vitrine - Doamne, ce-mi mai place!!! - o cafea servita - de altii, bineinteles, hi, hi! -  cu  fiica mea la o terasa pitita si umbroasa (phiii, cele mai bune cafele, cele mai gustoase, cele mai frumoase si  aratoase!!), o pizza adusa acasa - nu prea mare, nu prea tare, nu prea scumpa, dar ce buuuunnna! - nici in visurile mele cele mai  optimiste, mai deosebite si colorate nu  credeam ca o sa traiesc si  o sa am timp de asa ceva1 Dar uite ca am! Sunt sigura 100 la suta ca le si merit, hi, hi, hi!!!