Eeeeeee, cum mai trece vremea si cum nu prea ne dam seama de asta!!! Acum, gata, timpul meu - vreau sa zic timpul meu liber... - s-a cam dus, dar incet, incet, o sa revina pentru ca Patrick s-a facut mare si o sa avem timpul nostru liber impreuna!!! Un nou ,membru al familiei cu drepturi depline mai are putin si va face onorabila varsta de opt luni, apoi un an, apoi doi ani, he, he....nu stie nimeni ca odata cu el intineresc si  eu... Tinem lucrul acesta secret pana la proba contrarie, nu-i asa Patrick??

Despre o noua viata si nameti cat casa!!

Nameti cat casa, de trei saptamani ninge aproape  zi de zi, geruri siberiene bantuie prin toate colturile tarii, localitati intregi s-au blocat sub nameti, oamenii au ramas fara provizii, fara curent electric, ingropati de vii in casele troienite de zapada !!! Nu este un scenariu SF, sau povesti... este realitatea acestei luni de februarie 2012, cand eu si fiica mea suntem deja la Targoviste cu noul membru al familiei, mult asteptatul meu nepot!! La nasterea lui, am plecat cap peste cap pe un ger de -22grade la Filantropia... si duminica, 29 ianuarie 2012, la ora 8 si 20 dimineata Irlandezul a venit, in sfarsit, pe lume, ca nu mai stiam de capul meu de emotii... O sa mai scriu  de-acum, mult mai des...ca  am despre ce!

... Despre cum sa ne testam nervii!!

  Daca cineva vrea sa-si testeze rezistenta nervoasa, cel mai bun leac este acesta: sa-si zugraveasca locuinta! Eu, acum, sunt la faza de... morula, adica la mine in casa mai sunt doar doua mobile  dintre care una este o masa, mai este de gletuit o camera, peste tot este vraiste, dormim claie peste gramada, ca de', suntem doi oameni si un catel, nu mai stiu pe unde am pus  multe lucruri, ce-mi trebuie toata ziua buna-ziua atatea lucruri, nu? Mesterul zugrav insa este foarte calm si-mi spune mereu:"...  Nu mai este mult, gata-gata, suntem aproape gata...", ca la inceput a zis doua saptamani, ca a trecut deja o luna jumatae nu se mai pune, ce mai tura-vura... mi-am pus in gand sa nu ma enervez, sa-mi pastrez calmul, sa nu o iau razna, ca nu este frumos din partea mea, nu? Daca vreodata ma va necaji cineva rau de tot, ca sa-mi treaca de alean, o sa strang de gat un zugrav si sunt sigura ca nu voi mai fi nervoasa niciodata in viata asta!!  Daca intre timp  mai vine si o ploaie, acu' ce sa mai zic? Da-i Doamne ca este seceta mare ...., si ce daca am plina curtea de fel si fel de lucruri... si daca ma enervez ce  castig? Cel mai tare ma doare ca nu am mai intrat  pe... calculator..., nu de alta, dar nu este frumos...cu molozul gros in casa si eu la calculator...hi, hi, ba uite ca se poate....hi, hi, hi!!!!

O zi in care am fost copil!

  Sambata trecuta, asa, pe nepusa masa, am fost in excursie, la propriu, cu autocarul, cu multi copii, cu doamne invatatoare si cu un traseu bine stabilit. Iar eu, ca mare "desteapta" mai sunt, si eu pe acolo, izmene pe calator, cum ar zice mama, ca tare bine le mai zicea! Adica,complet nepregatita, fara pachetelul de mancare - am zis ca-mi iau pe drum!; - fara cafea (greseala capitala, sa-mi fie de haram, ca eu sunt ca o sugativa de cafea!); fara un tricou de schimb - zapacita cum sunt, bine ca m-am luat pe mine! - dar cu mare chef de plecare, ca aici nu ma intrece nimeni,  nu apuc sa plec ca eu sunt deja pe drum.. Am fost la Golesti, Curtea de Arges, Pitesti si apoi inapoi la Targoviste. Vreme frumoasa, calda, numai buna de plecat, n-are importanta unde, ca eu si asa, n-am mai iesit din Bucuresti decat cu ... orele, vai steaua mea! La Golesti, o incantare: domneniul este bine pastrat, bine intretinut, bine conservat si foarte, foarte frumos! Si ce se mai vaita unii ca n-au ce vedea in tara asta, semn ca n-au vazut de fapt nimic si daca au vazut ceva habar nu au ce! Pitestiul, oras cu staif, asa cum a fost mereu, m-a incantat: plin de verdeata, cu un muzeu  de arta nou-nout, cu centrul plin de animatie, curat, racoros si linistit! La Curtea de Arges, sus la manastire, lume multa, comert en-gross, ca daca nu esti un pic "pe felie", habar nu ai de ce te-au purtat pasii pe acolo... Cred ca Sfanta Mucenita Filofteia nu are odihna binemeritata din cauza fojgaielii celor ce vand si cumpara de toate! Oare in curtea aceea imensa a manastirii nu  este loc destul pentru comertul cu suveniruri? Sigur ca este, dar le este mai bine oare gramada , acolo, peste moastele Sfintei...  Astia suntem, altii mai buni de unde sa luam? Copiii au fost cuminti, ca frumosi si educati sunt oricum,  noi, adultii, ne-am simtit o zi copii si astept acum un alt indemn de ...hai la drum, insa mi-am luat seama: voi fi pregatita beton!

...Putin de tot despre normalitate

N-am mai scris aici din multe, foarte multe motive, care tin cel mai mult de... timp, insa pentru ca lucrul acesta mi-a lipsit mult de tot, acum o sa ma tin de blogul acesta cu dintii!  Dupa ce am iesit la pensie in luna martie, am dormitat vreo doua saptamni, m-am revitalizat, mi-am revenit, am inceput  incet-incet sa ... respir normal si sa nu mai stau cu ochii pe ceas. Ca omul d-aia este omul  om, sa nu uite niciodata de el, sa nu se lase prins in 

capcana idioata a serviciului si obligatiilor de zi cu zi, sa-si mai aminteasca de el... Dar cine mai poate  astazi sa faca asa ceva? Putini , foarte putini dintre noi ne mai amintim de noi in iuresul acesta  zilnic si ne lasam fara voia noastra storsi de tot felul de obligatii. Tragem  la jugul vietii si uitam de noi... Am simtit ca traiesc  cu adevarat in ziua nuntii fiicei mele, am simtit ca respir cu adevarat la Slanic pentru ca aerul tare mirosea a flori de salcam, am simtit linistea aceea interioara  pe care ti-o da certitudinea ca n-ai trait degeaba cand am aflat ca voi avea de la copiiii mei un nepot, am inceput sa ma scol de dimineata fara sunetul soneriei de ceas si ma trezesc tot la acea ora! Cred ca incep sa redevin normala!! Lecturi zilnice si nu prea lungi,  cateva conversatii cu cei ce-mi sunt dragi, mici plimbari, gura-casca pe la vitrine - Doamne, ce-mi mai place!!! - o cafea servita - de altii, bineinteles, hi, hi! -  cu  fiica mea la o terasa pitita si umbroasa (phiii, cele mai bune cafele, cele mai gustoase, cele mai frumoase si  aratoase!!), o pizza adusa acasa - nu prea mare, nu prea tare, nu prea scumpa, dar ce buuuunnna! - nici in visurile mele cele mai  optimiste, mai deosebite si colorate nu  credeam ca o sa traiesc si  o sa am timp de asa ceva1 Dar uite ca am! Sunt sigura 100 la suta ca le si merit, hi, hi, hi!!!

...DESPRE ROSTUL VIETII

  Ieri, 21 iunie 2011, a fost cea mai lunga zi din an! Si tot ieri am primit o veste mare, o veste buna, o super-veste: fiica mea este insarcinata... Ei, Doamne, prea ma rasfeti, mi-am zis, ca acum 30 de ani cand am aflat si eu ca  voi fi mama si cand am simtit ca viata mea are un rost. Dar acum este  altceva, mult mai  altfel si mult mai angajant... adica...fiica mea va si si ea mama! Si asta dupa ce anul acesta, nu mai mult decat pe 28 mai, a fost mireasa - am crezut ca o sa ma sfarsesc de emotii! - si dupa ce, in discutiile noastre tainice, imi marturisise ca-si doreste un copil mult, mult de tot... Am inteles ca toate in viata se intampla cu o misterioasa cronologie, pe care noi, cei le traim  pe toate, nu o descifram niciodata... Pana la urma,  la ce ne-ar folosi sa stim CHIAR  tot, ca oricum ce trebuie sa se intample, se intampla  cu sau fara voia noasta. VOI TRECE ZIUA DE IERI IN SARBATORI DRAGI, ASTA ESTE SIGUR SI LE VOI MENTIONA CA ATARE IN INIMA SI SUFLETUL MEU!